Pendul

Ceva scris pe moment, sper să vă placă, și poate să învățați ceva între timp. One-shot, dar o consider una din cele mai bune poezii ale mele.

 

           Pendul

Tic, tac, tic, tac…
Timpul trece, ce să-i fac?
Așa-i viața, rea, haină,
Poate doar un pic meschină.

Tic, tac, tic, tac…
Timpul trece, ce să-i fac?
Cum în viață nu te-oprești
Nu ai timp să te gândești:
„Oare-i bine la fel să fiu?
Un avar, un mort viu?”

Tic, tac, tic, tac…
Timpul trece, ce să-i fac?
Ai fost copil, acum adult,
Mai târziu, sub pământ mult…
Ai fost, dar nu mai ești, maestre
Și ce-ai lăsat tu zestre?
Doar hârtii, fericire de nebun,
Nimic ce-i sacru, ce-i străbun.

Tic, tac, tic, tac…
Timpul trece, ce să-i fac?
Să privesc gândind în zare,
Soarta jelindu-mi oare?

Tic, tac, tic, tac…
Timpul trece, ce să-i fac?
Așa ai fost, dar nu mai ești,
Căutându-ți fericirea prin povești.
Să ai, ai vrut maestre,
Pământ, avere, zestre.
Na, că ai, cât să-ți ajungă,
Pământ de-o viață lungă.
Sub el acum tu ești,
Fericit, întins, zâmbești.

Tic, tac, tic, tac…
Timpul trece, ce să-i fac?

Mi-e dor…

          Mi-e dor…

Mi-e dor să-mi fie dor de tine…
Mi-e dor de ce n-avea să fie
Și de-ale minții-mi himere…
Mi-e dor de-un înger ascuns ochiului;
Înger pe care nu pot spune că l-am văzut.
De gânduri înfrumusețate de-al iubirii parfum,
De lacrimi nevărsate.
Mi-e dor, dragă, sincer îți spun…
Mi-e dor să-mi fie dor de tine.

Făgăduință

O promisiune rămâne o promisiune, iar eu voi încerca să o respect.

Făgăduință

Să cauți om printre demoni… Caută apa ce focul nu stinge.

Am biruit focurile iadului și triumfător mă-ntorc acasă,
Căci eu n-am fost eu o bună parte din viață.

Acum plouă… Cerul este acoperit de gri,
Iar căldura verii mi-este rece.
Nu mai ard, picurii cad ușor pe mine
Vindecându-mi rănile.
Dar oricât de mult aș vrea,
Cicatrici tot vor rămâne…

Am văzut cum oameni, precum noi toți,
Sunt corupți încet, devenind de-ai lor;
Iar eu blestemat am fost
Să-mi gust amarul singur.
Acum vreau să plec, făr’ însă de-a uita
Cum am ajuns astfel.

Dar cât am fost acolo, printre râsete haine
Și ochi de sticlă cu privirea neagră, goală,
Crezut-am c-am găsit
Om printre demoni.

I-am făgăduit atunci
Că dacă voi scăpa vreodată;
Îi voi vorbi despre timpul meu
În iad…

Acum, iată-mă, din nou pe pământ;
Mai fericit ca niciodată,
Reunit cu mine, cel pierdut în vremi.

Am făgăduit și așa va fi,
Fie pentru-n om sau pentru-n demon.

Gol

Mi-am făcut un obicei să pun titluri de un cuvânt… Aceasta este cea mai recentă poezie a mea; sper să vă placă și să înțelegeți ceva din ea.

         Gol

Mi te petreci în fața ochilor
Precum un vis feeric…

Pe lângă mine vocile-s
Trecute, moarte.

Trec nesăbuiții, în graba lor cea mare;
Nimeni nu se mai oprește
Să privească-n depărtare…

Scrisoare

Ca un scurt răspuns pentru „Himeră”.

           Scrisoare

Stau în pat, singur în casă…
Privesc pe geam dansul liniștitor
Al ploii…
În curând voi pleca…
Și sincer, parcă n-aș mai vrea.
Aș vrea să se termine totul,
Să nu mai am de-a face cu nimic din toate astea…
Dar apoi îmi amintesc că și tu vei fi acolo…

Te caut cu-atât amar;
Iar atunci când te găsesc…
Nu am cum să îți vorbesc.
Tu pleci, parcă mă ignori…
Și sincer, dragă, dacă stau să mă gândesc…
Oare… chiar te iubesc?

Limpede

Am văzut că poezia era deja scrisă, nu știu de ce nu am publicat-o… Oricum ar fi, este destul de veche… Are cam o lună.

                        Limpede

Mă macină frica, știind că noi doi vom sta singuri, împreună…
Știind că din nou te voi privi în ochi, aceeași dragoste nebună…
Mă macină tristețea, căci mereu m-ai păcălit,
Cu amoru-ți m-ai otrăvit.
Mă macină neliniștea, știind că tot ce sunt dispare
Atunci când dragostea apare.
Și știu că nu-i decât o iluzie trecătoare,
Dar fiecare clipă petrecută împreună
Mă aduce mai mult înspre pierzanie…
Mă comport copilaresc,
Simt că nu mai gândesc…
Trebuie să mă trezesc!

Himeră

Una dintre poeziile mele, scrisă acum ceva timp. Multe s-au schimbat în aste 2-3 luni.

 

        Himeră

Trăiesc în a mea iluzie
Privind cu ochi închiși
Posibilitatea imposibilului.
Privesc în negura luminată,
Ale sufletelui meu adâncuri,
Privesc precum stelele asupra noastră.
Mă pierd întru totul în ai tăi ochi,
Frumuseți nedescrise, două perle din adâncuri,
Lacuri negre ce renasc
A vieții-mi moarte gânduri.

Dar regret…
Regret și plâng cu lacrimi de sânge,
Căci sunt doar un simplu muritor,
Un plăpând trecător fără curajul de a spune
Te iubesc…