Tragedia din Colectiv în mass-media și Facebook.

În preambulul acestui articol, țin să menționez faptul că nu sunt un ascultător al formației Goodbye to Gravity și nici al vreunei trupe sau gen derivat rock-ului. Tragedia din Colectiv este regretabilă și nu voi minimiza urmările acestui eveniment. Condoleanțe familiilor victimelor decedate din incendiu și sper ca orice inițiativă umanitară și de solidaritate să minimalizeze această tragediei.

        D-ale mass-mediei

Aseară mă uitam pe DIGI 24 la un calup de știri, când au întrerupt programul cu un Breaking News. De obicei, când e un Breaking News pe acel post de televiziune, înseamnă că s-a întâmplat ceva serios în clubul Colectiv. Schimb puțin programul la două televiziuni ce oferă de obicei titluri senzaționale: România TV și Antena 3. Și am regretat: televiziunile astea în goana după senzațional și rating au pus burtiere de jumătate de ecran cu titluri pompoase precum ,,Medicii resuscitează tinerii pe asfalt’’. Pe lângă asta, cameramanii celor două televiziuni încercau să se apropie de locurile unde medicii resuscitau acele victime, nu contau că erau arse, însângerate, pur și simplu veneau ăia cu camerele și crainicii emisiunilor pregăteau deja telespectatorii pentru o tragedie: bine a zis un mare clasic în viață că nu mai există demnitate când mori. Astăzi nu a mai avut rost să mă uit, că e cam ceea ce am zis mai sus.

        Facebook: Fanatici vs. rockeri și baluri anulate.

Mulțumesc clubului Colectiv că ați transformat Facebook-ul în Marea Biserică a lui Dumnezeu! Era normal să vuiască Facebook-ul despre această tragedie, dar nu am crezut niciodată ca o să fiu părtaș la un festival unde oamenii și-au epatat platitudinile religioase ce ostracizează comunitatea rock și Halloween-ul, oameni ce râdeau la glumele Allahu Akbar și 11 septembrie, așa cum a spus Kame în linii mari AICI: ba că e al 666-lea Halloween (că e sărbătoarea lui satana) și că a vrut Dumnezeu să moară lumea fix atunci, ori Dumnezeu e mânios pe rocherii sataniști și a vrut să moară rocherii din Colectiv, că trupa asta, Goodbye to Gravity avea poster cu un astronaut care a luat foc sau o melodie prevestitoare cu numele ,,The day we die’’. E frumos să vezi cum in 2015 încă se poartă intoleranța de orice fel. Ghici ce, clubul ăla putea să ardă și la un concert cu Fuego, putea să ardă și la concertul lui Cedry2k preconizat astăzi, dar s-a întâmplat ieri, pentru că acel club avea o izolație de toată jena și a ars de la niște artificii pe care le pui în tort. Așa a fost să fie. Există și imprevizibil, Dumnezeu sigur nu avea trecut în calendar: la 22:30 încep să prăjesc oameni într-un club din țara România.
În privința balurilor anulate, și eu am un bal anulat. Era de așteptat să se anuleze orice fel de eveniment în cadrul unui club. Reacții egoiste, hormonale, tipic adolescentine. Toate cluburile vor fi controlate, puricate, poate și închise. Niciun bal, nicio petrecere în niciun club, cel puțin nu perioada asta. Dacă stăm să analizăm articolul ăsta, trebuie să reconstruim Bucureștiul ca să n-avem clădiri ce stau să cadă.

Peste trei luni însă, tot ce s-a întâmplat va fi un eveniment de tristă amintire și nu vor exista schimbări. Tot spunem că facem totul pas cu pas, dar acum este momentul să facem un pas mare: române, trezește-te!

Advertisements

Colaborare și aniversare

Din câte ați văzut, am adăugat printre autori un nou poet. Faceți cunoștință cu Akira Okihu sau… Liviu, numele lui real, unul dintre cei mai buni și mai talentați prieteni, dar și poeți pe care îi cunosc. De obicei, el scrie poezii în engleză și proză, dar se pare că ne-a făcut o surpriză și a împărtășit o foarte frumoasă poezie “One-Shot” în limba română. Eu de acum îi doresc succes în colaborarea sa cu mine, căci are un mare potențial de a fi unul dintre marii poeți contemporani ceea ce menține poezia de tip “clasic” vie.
Ați văzut, de asemenea că am pomenit despre o aniversare. Este ciudat, dar eu aniversez trei ani de când scriu poezii. Tocmai în trecerea dintre ani, am descoperit că pot scrie frumos, într-a noastră limbă. Din păcate, am pierdut toate poeziile scrise dinainte să mă gândesc foarte serios să scriu un blog (blogurile lui Mihai Bendeac și zoso mi-au “indus” această dorință de a îmi face un blog). Să ne auzim cu bine în 2014 și la mulți ani!

Scurt articol despre inactivitatea mea.

Ați observat, se pare, inactivitatea mea pe acest blog și e posibil să fi pierdut followeri din cauza acesteia. Din păcate, liceul îmi acaparează mare parte din timp, iar timpul meu liber este relativ mic, iar atunci când îl am, nu am inspirație. Pe lângă activitatea mea în liceu, lucrez și la revista Trimbulinzii al Colegiului Național “Ion Creangă”, iar munca de… redactor e destul de dificilă.

Promit ceva: Nu voi abandona niciodată blogul, deoarece aici este locul în care îmi voi publica poeziile și aici am o garanție că le voi avea pentru mult timp. Sper să aveți parte de înțelegere… munca de boboc e dificilă.

Confesiunea celor buni

Sufletul plânge, vorbeşte, iar noi nu îl ascultăm. Continuăm să ne minţim pe noi înşine, crezând că aşa este drept pentru celălalt, iar noi continuăm a trăi în lacrimi sufleteşti şi dureroase.

Şi în această lume ar trebui să nu îmi pese de nimic. De nimeni. Pur şi simplu să alerg singur în lupta pentru fericire. Dar nu pot. Mă sfâşie mila. Mă sfâşie faptul că pot, dar nu reuşesc. Scriu întru pustiu, crezând că acel cineva îmi va auzi strigarea. Mă lupt cu morile de vânt. Rămân dezamăgit chiar de oameni în care chiar credeam. Însă rămân acel tip cu umor. Ştii tu, acela care te face să râzi, chiar dacă în el se afla atâtea săgeţi otrăvite. De ce? Ştiu doar atât: rănile mi se vindecă la fiecare zâmbet inocent. Un zâmbet clădit de mine. Este acea mulţumire sufletească pentru care mă lupt zilnic. Rămân cu o dilemă: Să arunc prosopul? Rămân oamenii cu intenţii “bune”, care au o “armă” la spate şi în orice moment de rătăcire te pot mânca precum şacalii. Hăh… Şi am ajuns să nu ne mai susţinem nici persoana iubită. Să le dăm acel strop de curaj pe care NOI ar trebui să le-o dăruim, ci nu străinii. Ci apoi, ne mirăm de ce pierdem tot ceea ce avem mai drag. Închei cu o întrebare: Mai merită a fi bun într-o lume atât de crudă?

Despre cei care şi-au pierdut omenia.

Când te îndrăgosteşti de imaginea lui şi simţi că sufletul lui e rece, iar felul de a fi e la fel, pleacă. Nu te încrede în oamenii ăştia. O să facă ceea ce ştiu mai bine: să omoare suflete.

Oameni răniţi care au pierdut acea urmă de om, rănind la rândul lor persoane cu adevărat bune, fără intenţii rele. Şi totuşi, ei rănesc, folosind pretextul trecutului lor mai puţin fericit. Acest lucru devine o plăcere personală şi masochistă, fără să mai reflecteze faptul că ei nu sunt singuri. Că au pe cineva care le suporta aceste plăceri, pentru că îi iubesc. Aceasta e povestea celor puţini. Povestea celor cuminţi. Sau celor care au încercat măcar o SINGURĂ dată să fie aşa, iar soarta le-a fost ironică. Ne chinuim a le demonstra iubirea noastră. Degeaba. Niciodată nu sunt mulţumiţi. Niciodată nu au chef de noi. Sunt seci. Mai seci decât orice vin. Cu ei, trăim mereu grija ca… mai devreme sau mai târziu se vor plictisi de noi. Şi noi încă luptăm. Şi mă întreb, oare… De ce ne mai luptăm, dacă nu primim respect? Din păcate cei puţini, cei dintre cuminţi, cei care au încercat să încerce nu îşi vor primi niciodată răsplata pentru ceea ce au făcut pentru ei. Ei vor pleca, noi vom rămâne. Şi vom plânge. Şi probabil să ne pierdem şi noi omenia. De ce? Căci ne-au infectat sufletul cu ceea ce noi nu avem: răutatea. E precum am deschide cutia Pandorei, iar tot ce e rău în noi ne va lega de ei. Până şi Nimeni Altu’, un suflet de golan, nu romantic incurabil… a suferit din cauza acestor persoane. Dacă şi oameni ca el au suferit… De ce mai luptăm? Haide să ne trezim la realitate. Să rămânem suspecţi. Iar dacă vom găsi un suflet cald, să ne dăruim lui. Nu mereu persoanele inteligente sau speciale pot fi un loz câştigător.

Clasa a IX-a, avancronica unui dezastru anunţat: sezonul 2013-2014

Hehe, ştiţi marea “minune” a examenului de capacitate de anul acesta, cum că generaţia asta e conştiincioasă, a învăţat bine, aşa cum zice nenea Ministrul Educaţiei, onorabilul şi marele Remus Pricopie, cel ce a descoperit ceea ce noi ştiam de mult timp: Sistemul este putred. Se anunţa un măcel acest an. Un “masacru” pe locuri fără precedent în aceasta sesiune de admitere la liceu. Toată “plevuşca” aceasta cu note de peste 9,60 se vor omorî la figurat pentru un loc pe liceele prestigioase (exemplu fiind Sava). Voi “admira” neputincios acest an cum copii cu note cu puţin peste 9 se vor duce la licee de medie MULT mai mică şi se vor scălda în MEDIOCRITATE din cauza acestei parodii ce s-a numit Evaluarea Naţională. Marea majoritate a plevei de elevi “excelenţi” se vor duce la aceste licee prestigioase. Bun, se duc. Mai departe? De ce prevad în al doilea semestru un val de transferuri de la un liceu la altul? De ce? Examenul nu a arătat deloc nivelul adevărat de învăţare şi capacitate mentală al copilului (nici măcar a mea), ci a fost o “umflare” artificială a notelor prin subiecte uşoare. Vom fi cea mai slabă generaţie de clasa a IX-a din ultimii 20 de ani. La testele acelea de început de an vor fi note dezastruoase, iar profesorii îşi vor pune mâinile în cap, iar Ministerul, cu tot cu inspectorate şi angajaţii care pregătesc aceste subiecte îşi vor pune cenuşă în cap…(sau o să dea iar în bară…? Să ne pregătim pentru ce este mai rău. România, încotro?

Ceva premiu pentru prezenta mea fantomatica

Am găsit şi eu nominalizarea pentru “A Bouquet Of Three Awards” de la Loredana T (http://loredanatache.wordpress.com/) , căreia îi ţin să îi mulţumesc că m-a făcut să cred că nu scriu pentru pereţi pe blog, mi-a mai uşurat sufletul, căci exista cineva care mă mai aude pe acest Internet. Am început să scriu pe blogul ăsta acum o lună şi ceva, am câţiva followeri (opt, mai exact) dar buni care nu au fost deloc duri (încă, mai am până ajung mare), chiar dacă sunt unul dintre cei mai tineri bloggeri şi poeţi din România.
Dragul meu blogger nominalizat, dacă primeşti această onoare, ai ceva obligaţii:

  • Să realizezi un post pe blog în care să-ţi afişezi imaginile cu premiul şi în care să-i mulţumeşti bloggerului care te-a nominalizat printr-un link către blogul acestuia
  • La rândul tău să nominalizezi 15 (cincisprezece) bloguri pe care le-ai descoperit şi le citeşti cu plăcere, de asemenea trebuie să le comunici celor 15 bloggeri că au primit această nominalizare şi…
  • … să spui 7 (şapte) lucruri despre tine, mai mult sau mai puţin interesante

Următoarele bloguri care vor primi la rândul lor, nominalizările, sunt:

Şi 7 lucruri total neinteresante despre mine…

  • Am un orgoliu imens, nimeni şi nimic nu-l poate zdruncina…
  • … la fel cu încăpăţânarea mea. Pot fi şi o sută de oameni împotriva mea, rămân cu aceeaşi idee.
  • Deşi scriu poezii cu şi despre dragoste, pentru mine, iubirea dispare, indiferent de generaţie.
  • Îmi plac jocurile.
  • Sper ca într-o zi să fiu apreciat pentru ceea ce sunt ca persoană.
  • Music is my girlfriend. Ea nu te va înşela niciodată.
  • În ziua de azi, cred că fericirea este efemeră.

Iată şi premiile pentru care am fost nominalizat: