De pe bolta nopții

Pe bolta nopții
am să te pictez pe tine
chiar dacă-s stângaci,
veșnic împiedicat,
dar am să iau schițe
din însemnele tale,
cu cerneală din lacrimi
înmuiată-n palpitații
și ah, sper ca măcar să-l privești…

Am să lipsesc o noapte
sau poate două
și am să negociez cu stele
și câteva galaxii
doar ca să-ți desenez ochii,
iar planetelor să le povestesc
cum tu vii de pe Venus
și nu-nțeleg nici acum
oricâte calcule aș face
oricât aș visa…
cum de m-ai putut iubi atâta timp?

Ai visat atâta timp
făr’ de contenire
cum mă culcam
lângă glasul tău
și câteva pânze
cărora le-ai dat culoare
iar pentru tine nu mai conta
că mă scufundam
la pieptul tău gol:
era atât de cald și bine…

Și palmele tale
asemenea unui mag
înfloreau suflete
și închideau cicatrici,
chiar dacă tu te plimbai curioasă
pe-a mea piele aspră,
tu n-ai contenit să-mi povestești
despre furtuni, crengi și ape
ce ți-au cutreierat ființa ta…

Și am să te pictez odată,
dar acum singura mână dreaptă
mi-e cuvântul mânat de
chipul tău ușor plâns…
nu de tristețe, scumpo,
că totul s-a terminat,
ci de fericire:
tu deja strălucești ca stelele,
iar eu mă culc lângă pielea ta,
iubindu-te.

Advertisements