Bună dimineața

“Neața!”
Cred că așa
s-ar scrie un bilețel,
nu am idee,
dar inima-mi vibrează
văzându-ți chipul
tău angelic
dis-de-dimineață.

Dar acum tre’ să plec,
mă întorc diseară,
dar până atunci însă,
ți-am lăsat în dar
cămașa mea
parfumată cu esențe
din persoana mea,
ți-am lăsat cafeaua,
acum e fierbinte,
ți-am lăsat pastile,
m-am gândit că-ți va fi rău.

Am uitat ceva,
deci îți notez pe spate,
îți ofer al meu sărut
pe propriul tău surâs
și te rog,
nu-l acoperi cu
absolut nimic,
căci fericirea ta
e cel mai bun fond de ten,
iar acum te înțeleg
și eu trebuie sa plec,
ai grijă de tine,
sper să te simți
mai mult decât perfect.

Mâine

Mâine promit
să-ți alin durerea,
ochii tăi
să-mi zâmbească
și să-ți citesc nevăzător
al tău surâs
în Braille:
cu ale mele buze,
să trec prin ale tale
litere reliefate.

Acum trebuie să plec,
negura ne-acoperă,
știu că vrei să m-apuce
încă o eternitate cu tine
și știi cât mi-ești de dragă,
însă nu am lanternă,
nici măcar torță,
mai bine să fii al meu deliciu,
decât să fii al lupilor capriciu.

Îmi pare rău că
ne despărțim sufletele,
dar haide acasă,
mâine va fi mereu
mai bine.

Azi…?

Azi? Îmi dau jos masca,
acum nu mai sunt un chip trist.
Sau măcar încerc să nu fiu,
căci azi mă despart
de solitudine,
căci acum îmi ești
un ghem de fericire.

Mă readuci la viață,
deși am sufletul de gheață
mă ataci subtil
cu rafale de iubire,
ochii tăi albaștri
mă îneacă din privire
și a ta gură-mi trasează
portretul fericirii.

Dar de ce sunt
și încă încerc să nu fiu?
Căci totul e un vis,
iar tu exiști doar în gând
și tabloul ăsta
începe a plângând,
e timpul să plec
și să port cu mine
mantaua singurătății.