Atât de simplu (III)

Era atât de simplu
să-mi spui
că totul va fi bine
și coșmarurile nu-s posibile,
dar nu ai idee
cât de mult am nevoie
de o simplă alinare.

Era atât de simplu,
să mi te prefaci în stea
și să-mi strălucești
dincolo de bătăile mele,
dar nu ai idee
cât de puțin mai ai
până devii
o stea căzătoare
a cărei dorință
mi se pierde-n eter.

Era atât de simplu
să fii atât de aproape…
dar nu ai idee
cât de apropiați,
totuși atât de îndepărtați
am devenit
noi.

Advertisements

Tragedia din Colectiv în mass-media și Facebook.

În preambulul acestui articol, țin să menționez faptul că nu sunt un ascultător al formației Goodbye to Gravity și nici al vreunei trupe sau gen derivat rock-ului. Tragedia din Colectiv este regretabilă și nu voi minimiza urmările acestui eveniment. Condoleanțe familiilor victimelor decedate din incendiu și sper ca orice inițiativă umanitară și de solidaritate să minimalizeze această tragediei.

        D-ale mass-mediei

Aseară mă uitam pe DIGI 24 la un calup de știri, când au întrerupt programul cu un Breaking News. De obicei, când e un Breaking News pe acel post de televiziune, înseamnă că s-a întâmplat ceva serios în clubul Colectiv. Schimb puțin programul la două televiziuni ce oferă de obicei titluri senzaționale: România TV și Antena 3. Și am regretat: televiziunile astea în goana după senzațional și rating au pus burtiere de jumătate de ecran cu titluri pompoase precum ,,Medicii resuscitează tinerii pe asfalt’’. Pe lângă asta, cameramanii celor două televiziuni încercau să se apropie de locurile unde medicii resuscitau acele victime, nu contau că erau arse, însângerate, pur și simplu veneau ăia cu camerele și crainicii emisiunilor pregăteau deja telespectatorii pentru o tragedie: bine a zis un mare clasic în viață că nu mai există demnitate când mori. Astăzi nu a mai avut rost să mă uit, că e cam ceea ce am zis mai sus.

        Facebook: Fanatici vs. rockeri și baluri anulate.

Mulțumesc clubului Colectiv că ați transformat Facebook-ul în Marea Biserică a lui Dumnezeu! Era normal să vuiască Facebook-ul despre această tragedie, dar nu am crezut niciodată ca o să fiu părtaș la un festival unde oamenii și-au epatat platitudinile religioase ce ostracizează comunitatea rock și Halloween-ul, oameni ce râdeau la glumele Allahu Akbar și 11 septembrie, așa cum a spus Kame în linii mari AICI: ba că e al 666-lea Halloween (că e sărbătoarea lui satana) și că a vrut Dumnezeu să moară lumea fix atunci, ori Dumnezeu e mânios pe rocherii sataniști și a vrut să moară rocherii din Colectiv, că trupa asta, Goodbye to Gravity avea poster cu un astronaut care a luat foc sau o melodie prevestitoare cu numele ,,The day we die’’. E frumos să vezi cum in 2015 încă se poartă intoleranța de orice fel. Ghici ce, clubul ăla putea să ardă și la un concert cu Fuego, putea să ardă și la concertul lui Cedry2k preconizat astăzi, dar s-a întâmplat ieri, pentru că acel club avea o izolație de toată jena și a ars de la niște artificii pe care le pui în tort. Așa a fost să fie. Există și imprevizibil, Dumnezeu sigur nu avea trecut în calendar: la 22:30 încep să prăjesc oameni într-un club din țara România.
În privința balurilor anulate, și eu am un bal anulat. Era de așteptat să se anuleze orice fel de eveniment în cadrul unui club. Reacții egoiste, hormonale, tipic adolescentine. Toate cluburile vor fi controlate, puricate, poate și închise. Niciun bal, nicio petrecere în niciun club, cel puțin nu perioada asta. Dacă stăm să analizăm articolul ăsta, trebuie să reconstruim Bucureștiul ca să n-avem clădiri ce stau să cadă.

Peste trei luni însă, tot ce s-a întâmplat va fi un eveniment de tristă amintire și nu vor exista schimbări. Tot spunem că facem totul pas cu pas, dar acum este momentul să facem un pas mare: române, trezește-te!

Cealaltă jumătate

Port cu mine o poză.
O aveam înrămată
acum ceva vreme.
Era întreagă,
mi se înfățișa o tânără
în compania mea
sub apus de
August.

Într-o zi,
poza a început
să ardă.
Timpul a trecut
cu al său ticăit,
iar amintirea chipului ei
se transforma în
scrum.

Am ajuns s-o port
undeva aproape
de propria-mi inimă.
Pielea-mi ardea o vreme
până când să o privesc
pentru ultima dată
jumătate a ars la apus de
Septembrie.

Și o caut.
Nu m-am uitat
de mult timp în oglindă:
Pesemne părul meu e gri,
parc-ar fi reflecția
sinelui lăuntric
pe sinele fizic:
o formațiune
de praf de scrum
înrădăcinat
precum un copac bătrân,
adânc oftând profund:
“Unde ești?”

Gol: Monologul unui client (I)

Barman,
paharu’ ăsta-i gol,
ți-am cerut un cocktail
de patos, emoție și sentiment,
dar mi-ai adus
ceva ce-i spun eu
suflet gol.

Ți-am cerut prea mult, nu?
Agit ușor din pahar gust puțin
și văd că are gust de realitate:
atât de rău m-am îmbătat
din vise?
Acu’ n-are rost să chem OPC-ul,
mi-ai dat asta din partea casei,
bănuiesc.

Pe cardu’ vieții mele
îmi scrie “Stoc insuficient”:
ăsta-i sigur local de lux
de rămân mereu lefter
în drumu’ vieții mele.

Cu jind contemplu
cât de scumpe-mi sunt visele
și nu găsesc nicio cale
de-a urca pe scările
valorii sociale.

E incorect, barman,
când privesc atâția
cum iau liftu’
și cum trăiesc visu’,
eu de ce rămân
în aceeași treaptă?

Mulți am ajuns aici
pentru că am pierdut ceva.
Și eu am pierdut:
aveam un medalion,
l-am purtat mult timp,
deși nu îmi plăcea
să port lucruri.
Era atât de specială:
avea poza ei.

Și l-am aruncat,
am găsit un substitut.
La început a fost incredibil.
A fost, că acum mi-e viciu.
Încerc să mă las.
Dar ea mă lasă?

Acum am primit un mesaj,
visele mă cheamă acas’
pentru încă o rundă de iluzii,
poate le transmiți si lor
să răsară la realitate,
cu drag, eu.

4:20 AM

Patru douăzeci,
Prin sinapse mi-este haos,
lăuntricul urlă pe foaie,
căci coardele nu-mi vibrează,
oricum nu mă vei auzi,
nu că mi-ești surdă
cică nu m-asculți
de aceea-ți scriu,
dragă persoană.

A mea voce
mi-eclipsată de
tot felul de falși prinți
ce-ți aduc bucăți de Lună
și stropi din mare,
dăruindu-ți inimi din lemn,
iar bucăți din mine
se zbat în sine,
căutând întru tine
fericirea ta.

Să mă citești
când tăcerea ți-e confidentă,
când singurătatea apasă
și mi te presează,
când ai tăi ochi
le curg pârâuri,
iar când inima-ți îngrădită
își deschide rana,
caută prin mine
leacul pentru
cicatricea din tine.

Nocturn amor

Captiv sub semnul nopții
mi-ai aprins fericirea dinlăuntrul meu
iar ceasul ce-mi curgea încet spre dimineață
mi-a înghețat într-o clipă:
mi-ai gravat pe corp scrisori de amor
cu a ta scrisoare vocală, orală,
cu o peniță ce-mi trecea prin ciolane:
“Mi te vreau, mi te iubesc.”

Prin lăuntru mi-ai creat haos,
fluturii îmi secționau cu ale lor aripi
bucăți din propria-mi existență,
inima-mi parcă era legată de-un lanț crucial al vieții mele
și rațiunea, iubito, mi-ai lansat-o printre nori,
m-ai drogat cu a ta voce
și m-ai anesteziat cu a ta atingere.

Doar un cuvânt

Doar un cuvânt
mi-ai deschis
poarta-mi ferecată,
străină de pasul
cuvintelor tale.

Doar un cuvânt
a imposibil să-mi cred:
castelu-mi de gheață
s-a topit sub razele calde
ale vocii tale.

Doar un cuvânt
am crezut că ai dispărut
dar erai deja blocată
în inima mea…

…dup-atât amar de vreme
mintea ta stătea cu gândul
la inima mea
și iubirea era
doar un cuvânt
pierdut în paginile istoriei
din inima mea…