Home » Poezii » Poeziile lui Tulli » Paisprezece, toamna

Paisprezece, toamna

Octombrie cenușiu,
ai privirea pierdută-n
sufletu-ți înnegurat
ce stă pe o
formațiune de lemne
îmbătrânite de ploaia
timpului ce ne ruginește
propriile noastre persoane,
ești singur.

Afară-i pustiu,
iar o piesă de puzzle
din inima ta
îți lipsește,
cauți acea bucată
printre sute de fețe
adunate pe trei culoare
și alegi o fată
a cărei culoare
și-a pierdut din strălucire,
o ai de ceva vreme în minte,
o dorești.

Îți vorbește de ceva timp,
prin scrisori sau telegrame,
zâmbetul ei alunecă fin
în propriu-ți amor,
sub cerul acoperit de fum,
vocea îți tremură,
murmuri ceva șoapte de iubire,
limba se-ncurcă în metaforele rațiunii
inima-ți pulsează,
ai tăcut preț de trei secunde,
iar buzele tale
ți-au pecetluit un nod gordian
între sufletul tău
și inima fetei,
ești al ei.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s