Home » D-ale lui Akira » Un impuls de a scrie…

Un impuls de a scrie…

Poată că asta mi se întâmplă mai des decât aș vrea… Nu știu dacă e din lipsă de ocupație, din cauză că privesc un ecran și o bară de încărcare, știind că acum e gol peste tot. Nu știu dacă m-a lovit cheful să scriu după ce am citit un articol legat de așa zisele prietenii legate într-o tabără de la mare, și cum un anume băiat crede că o prietenie se leagă într-o săptămână. Poate că am dreptate, și astfel de persoane au dispărut, sau dispar încet, căci prieteni nu pot spune că am mai mulți decât degete la o mână. Nu știu dacă sunt doar un alt trist care caută înțelegere într-o peșteră fără pic de lumină sau dacă sunt unul din așa zișii înțelepți care au trecut peste stadiul în care doresc afecțiune. Nu știu nici cât de înțelept ești dacă nu cauți afecțiune, nu știu care este natura omului sau din ce motiv suntem aici…

Nu înțeleg minciunile unora sau sarcasmul nesimțit de care dau dovadă doar pentru a se amuza, nu înțeleg ce-i cu senzație de superioritate dacă ești mai mare ca vârstă. Dacă eu am 15 ani și un bărbat are 25 de ani sau este pur și simplu mai mare ca mine, asta nu înseamnă că este demn de respect. Nu voi respecta pe cineva doar pentru că a trăit mai mult ca mine. Voi respecta pe cineva, chiar dacă are 3 ani, pentru înțelepciunea și înțelegerea sa, pentru lucrurile pe care le-a făcut în viață. Nu voi crede ceva doar pentru că aşa mi se spune că trebuie, nu voi face ceva doar pentru că e ceea ce fac toţi oamenii.

Drept vorbind, nu ştiu nici de ce am început acest articol, poate că e doar un alt strigăt de atenţie sau poate că doresc să vă învăţ nişte lecţii valoroase. Nu ştiu unde va ajunge acest articol şi nu ştiu dacă va fi publicat. Nu ştiu dacă am urât generala din cauza colectivului sau dacă pur și simplu nu sunt de acord cu program actual școlar. Nu știu dacă mă voi înțelege bine cu noii mei colegi sau dacă mă voi retrage din nou într-un colț de clasă, stând singur și numărând secundele. Nu știu nici de ce am început să vorbesc de școală sau de ce continui să scriu. Mă simt de parcă aș scrie într-un jurnal, nimeni și nimic nu mai contează.

Dar acum, lăsând de o parte cinismul meu și faptul că uneori sunt posac, care este poate și cazul de acum, mă întreb cum și de ce am început acest articol. Probabil am dorit să vorbesc despre prietenie și ce este acela un prieten adevărat în opinia mea, dar încet, încet, realizez cât de puține știu de fapt. Sunt doar un copil de 15 ani care crede că are habar ce este aceea dragostea sau ce este aceea prietenia. Mă întreb dacă m-am înfruptat vreodată din dragostea adevărată sau dacă am avut vreodată un prieten adevărat. Dacă vrei să aflii ce este cu adevărat dragostea, du-te și întreabă-i pe cei doi bătrâni de pe o bancă din parc, care încă mai pot râde și încă mai pot fi fericiți unul lângă celălalt. Probabil îți vor spune că fiecare zi e ca prima lor zi împreună.

Nu știu unde am ajuns sau de ce am scris aceste cuvinte, dar sper că ceva se poate înțelege din ele.

 

~Akira

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s