Home » D-ale lui Akira » Dragostea…

Dragostea…

Ma intreb de ce o plac… Si acum… incep sa ma indoiesc ca mai stiu ce este dragostea. Si degeaba intreb daca ea exista {a se înțelege „degeaba întreb dragostea dacă există”}… Caci nu primesc raspuns.

Aceasta este concluzia la care ajung de atât de multe ori… Pentru mine, dragostea reprezintă o potrivire perfectă între cei doi parteneri. Pentru mine, dragostea există numai atunci când nu există compromis. Un filozof român (sidenote: încă trăiește) a spus că așa ceva nu există. El spune că nu există dragoste la prima vedere. Prima dată doar o/îl vezi, după care începi să îl placi și intervine compromisul. Aceasta este relația pentru el. Și poate că are dreptate… Poate că eu visez la ceva imposibil, căci mereu ajung la aceeași întrebare: „de ce o plac?”.

Nu sunt în totalitate de acord cu tot ce spune acest filozof, dar sunt de acord cu unele lucruri. Și el vorbea de dragostea adolescentină, și pot spune că are dreptate, însă nu numai când vorbim despre dragostea adolescentină, dar și despre relațiile de prietenie și de relațiile mature. Și, așa cum spunea și el, ajung și eu la întrebarea „de ce o plac?”. El punea această întrebare retoric, adolescenților:

-De ce o placi?
-Păi… pentru că… avem interese comune.
-Adică?
-Păi… folosim aceeași pastă de dinți… amândoi bem apă…

Desigur, el exagera pentru a arăta ridicolul în care se afundă adolescenții de unii singuri. Așa cum tot el spunea, la început, în primii 1-2 ani, vezi în partenerul tău reflecția calităților tale. După care, relația se distruge… Ajungi să vezi în partenerul tău doar reflecția defectelor tale… Din păcate, în loc să vedem atât defectele cât și calitățile celuilalt, situația este cea de mai sus (^).

Nu mă înțelegeți greșit… Sunt și eu un melancolic visător… Visez la o relație perfectă, însă știu că nu acum este timpul… Și totuși, simt o tristețe puternică, oricât de tare mi-aș repeta că nu este momentul. Și poate că niciodată nu va fi momentul… Visez la ziua în care vom fi numai eu cu ea; numai noi doi, singuri, pe un drum solitar al unui parc… Să ne așezăm pe iarbă și să privim apusul. Iar atunci în acea liniște desăvârșită… Să o privesc în ochi și să o sărut pentru prima oară.

Dar… desigur… să revenim la realitate, căci acestea sunt doar vise, și sunt atât de multe! Însă, poate nu o voi întâlni niciodată… Și eu am plăcut fete; odată am făcut și o mare greșeală (nu, nu am avut nicio prietenă în viața mea, deci nu despre asta este vorba…), și după acea greșeală am învățat să mă opresc și să mă gândesc înainte de a o repeta. Am plăcut o fată… dar nu aveam niciun motiv. Nu semănam în filozofie… în comportament… dar nu mi-a păsat. Mă așteptam la un răspuns pozitiv, dar am primit batjocură și minciună… Mințiți ca să nu ne răniți… Ce glumă bună! Mințiți ca să vă simțiți bine, să știți că nu voi sunteți responsabile pentru tristețea aceluia. Dar… pe mine mai tare mă deranjează minciuna… Nu vreau să ajung vreodată să mint, mai ales într-o relație… Și normal, acum ceva timp, am făcut (într-un fel) aceeași greșeală… Și din nou am fost mințit… Dar intențiile mele, de acea dată, fuseseră interpretate greșit. Și nu cred că am mințit de foarte multe ori, căci nu am menajat pe nimeni. Uneori am fost chiar cinic.

Dar, se pare că am deviat de la subiectul inițial. De multe ori mi se întâmplă asta, așa că prefer să închei aici. Voi continua acest subiect și, totodată, voi discuta și despre alte teme, altă dată.

Dacă ați văzut cerva din ce am scris cu care nu ați fost de acord, sunteți mai mult decât bine veniți să deschideți o discuție în comentarii. Voi încerca să vă răspund cât mai repede. Nu uitați că eu sunt încă tânăr, și mai am multe lucruri să învăț. Nu m-am fixat pe o idee, și sunt flexibil, deschis ideilor noi. Mai sunt atâtea lucruri pe care aș dori să le discut, dar atât de puțin timp… Plus că deviez de la subiecte foarte repede, așa că de multe ori nu-mi termin o idee.

Sper să ne putem revedea cât mai curând. Vă las, până atunci, cu o strofă pe care doresc să o transform într-o poezie:

De ce nu am rămas
Pe-al meu tron de gheața,
Ș-am venit aici sperând să am
Uimitoare viața?

PS: Totodată, pe această cale, aș dori să îmi cer scuze pentru prea multe puncte de suspensie, știu că pot obosi ochiul.

~Akira

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s