„Înger cu chip demonic”

Una din cele mai noi creații ale mele, dacă nu chiar cea mai nouă. De obicei nu scriu data, pentru că data originală este rescrisă când le modific, dar aici am apuc să o scriu: Vineri, 20.12.2013, ora 12:54 (ora când am terminat de scris). O poezie de tip one-shot, dar sper să vă placă:

           Înger cu chip demonic

Și poate am greșit, poate mă inșel…
Întotdeauna se sfârșește-n acest fel.
Te-ai dat înger, tu demon ispititor!
Ș-acum… Simt că dac-ar fi, degeaba mor.

Te-am crezut… Iarăși m-ai mințit.
Tu succubus nebun, din nou m-ai ispitit.
Poate te ascunzi in tenebrul infinit,
Căci eu niciodată nu te-am mai găsit.

Nu știu de te-ai schimbat ori
Eu din nou m-am inșelat.
Aceea ce a fost, tu nu mai ești…
Crezi că m-ai amețit, însă tu greșești!

Sunt singur, alungat intr-o lume nebună…
Sunt un câine ce latră la lună…
O iluzie nesfârșită
Cu o viața infinită.

PS: Pentru cei ce nu știu ce este acela succubus: http://en.wikipedia.org/wiki/Succubus

De asemenea, mulțumiri lui Tulli pentru titlu.

~Akira

Dor, partea a III-a

Dacă e viscol şi nu mă duc la liceu, am avut timp de încă o creaţie lirică. Lectură plăcută.

Acum totul este acoperit în ceaţă şi fum,
Şi nu credeam că nu voi avea un drum,
Iar acum numai distanţa ne desparte,
Şi mă doare, când te ştiu atât de departe.

Am rămas captiv într-o adâncă dependenţă,
Unde în profan şi sacru nu există diferenţă,
Unde îţi desenez ca un artist propriul tău zâmbet,
Unde mi te văd veşnic fericită în propriul meu cuget.

Unde zăpada curge, vântul fluieră şi totu’ e blocat,
Unde ai tăi ochi sticloşi şi azuri m-au captivat,
Mi-ai tatuat în suflet şi-n inimă imaginea ta,
Şi coşmarul meu de-acum să fii cu altcineva…

Viscol

Din câte vedeți, ne-am reîntors. Eu unul, am avut un fel de “writer’s block”, dar se pare ca s-a reîntors inspirația. Lectură plăcută.

Mi-e dor. Afară-s demoni, frig şi viscol,
Căldura ta mi-e amor. Sufletul mi-e gol,
Inima-mi visează al tău zâmbet,
Să mi te iubească cu al ei cuget.

Mi-e dor de cerul dintr-a ta privire,
Să-mi pierd persoană într-a ta iubire,
Sunt stingher într-un pod de gheaţă,
Un pod spre tine, spre noi, spre viaţă.

Să-ţi strâng a ta mână rece,
Să nu regret că timpul trece,
Să mergem mereu pe acelaşi drum,
Şi să nu-mi dispari în negură şi fum.

P.S. : Liviu, destul de prompt raspunsul meu, pot spune.

„Singur” din capitolul „Poezii”

O poezie care, cel puțin în momentul de față, mă caracterizează. Lectură plăcută!

             Singur

Mă simt ca Faust al lui Goethe
Sau ca Luceafărul cel blând,
Caci in această viață
Sunt un trecător plăpând.

Sunt un astru singuratic,
Rătăcind la nesfârșit…
Blestemat ca al meu suflet
Veșnic fie pustiit…

Ea-i o stea, eu simplu om.
Ea luna dar eu soare,
Și degeaba sper în van
La dragostea nemuritoare.

Sunt un pustnic alungat
Cu motive neînțelese;
Prea neînsemnat,
Lumii ca să-i pese.

O minciună dulce-amară,
Asta-i dragostea cea oarbă.
Consumat de-un vis tenebru
Inghețat in iarna dalba.

Și mai bine-n moarte crudă,
Decât cu dragostea cea falsă;
Caci ea nu există
In aceasta lume tristă.

Ș-acum că mă gândesc la asta,
Poate soarta nu mi-e crudă;
Sunt un trecător apatic
Intr-o lume deloc blânda.

~Akira

PS: Tulli, nu am mai auzit nimic de la tine de la o vreme… Cu ce poezie ne mai delectăm privirea, acum că se apropie vacanța inter-semestrială?

Decizia mea de a ieși din anonimat (într-un fel…)

Atunci când am intrat în blogosferă am făcut-o cu o oarecare evitare, știind că nu ar fi înțelept ca lumea să mă cunoască. Motivul principal ar fi situația tensionată dintre mine și colegii mei de clasă, cu care nu am cele mai bune relații. Am intrat în blogosferă cu o oarecare ezitare, știind că nu aș putea scrie despre persoanele cunoscute fără a crea consecințe, pe care eu nu mi le doresc. Știm cu toții că omul este guvernat de sentimente, unul dintre cele mai rele fiind mânia. Furia duce la răzbunare, iar gândurile mele cu siguranță că ar înfuria pe unii.

Însă îmi face o mare plăcere să scriu în limba mea natală, iar atunci când încep simt că nu mă mai opresc. Mâinele mele scriu de la sine, ca un stilou fermecat pe o foaie albă. Și încetul cu încetul am înțeles că nu mi-ar face rău să scriu în limba mea natală, atât timp cât am grijă ce scriu. În acest sens, pe niciunul din blogurile mele nu voi posta articole legate persoanele cunoscute, iar toate postările scrise despre aceste persoane sunt deja marcate ca private. La finalul anului, când nu mă voi mai simți nevoit să le țin numai pentru mine, le voi face din nou vizibile publicului larg.

Ieșirea mea din anonimat s-a făcut odată cu postarea pe acest blog, lucru ce cu siguranță ar atrage atenția. În orice caz, atât timp cât voi fi prudent știu că nu am ce păți, poate decât să insiste unele persoane să vadă acele articole. Oricum ar fi, vă doresc o zi minunată, iar dacă sunteți elevi și studenți, succes mâine și în ultimele trei săptămâni ale acestui semestru. Cu toții avem nevoie…

~Akira