Ură

Te-am crezut a fi altfel, dar cumplit m-am înşelat, 
Te uiţi după înveliş, ai găsit pe unu’ ş-ai plecat, 
Şi te miri că venin am scuipat, chiar m-am săturat, 
Ai promis că vei fi înger, dar eşti un demon întunecat. 

Spui că nu meriţi să fii rănită, dar eşti slabă şi răneşti, 
Vei rămâne o fiinţă falsă, cu suferinţă te hrăneşti, 
Şi rămân să regret, mi-e milă de fiinţa ce-o iubeşti, 
O vei zbate-n suferinţă, niciun leac nu o să găseşti. 

Mi-ai hrănit inspiraţia din nou, mi-ai înălţat ura, 
Iar acum nu mă pot opri, nu-mi mai tace gura, 
Credeam că a ta inocenţă putea a mă fura, 
Dar ai reuşit să îmi clădeşti a nepăsării armura.

Advertisements

Un ultim cuvânt

Ai crezut că niciodată n-o să mă prind,
Te-ai înşelat acum, înc-un foc îmi aprind,
Îmi aprind o lumânare, încă stai să m-amăgeşti,
Și m-ai folosit doar în scopuri tale diavoleşti.

Te voi părăsi pentru o fată cu un păr roşcat,
Pentru o fată care mă iubeşte cu adevărat,
M-am săturat să mai trăiesc precum un câine,
Mort după o pâine, cu gândul numai la tine.

Şi acum am rămas, eu, condeiul şi poezia,
Ea rămâne acea fată care-mi menţine armonia,
Îmi hrăneşte nebunia, măcar cu ea să trăiesc,
Doar ea mai rămâne fiinţa pe care s-o iubesc.