Home » D-ale lui Tulli » Confesiunea celor buni

Confesiunea celor buni

Sufletul plânge, vorbeşte, iar noi nu îl ascultăm. Continuăm să ne minţim pe noi înşine, crezând că aşa este drept pentru celălalt, iar noi continuăm a trăi în lacrimi sufleteşti şi dureroase.

Şi în această lume ar trebui să nu îmi pese de nimic. De nimeni. Pur şi simplu să alerg singur în lupta pentru fericire. Dar nu pot. Mă sfâşie mila. Mă sfâşie faptul că pot, dar nu reuşesc. Scriu întru pustiu, crezând că acel cineva îmi va auzi strigarea. Mă lupt cu morile de vânt. Rămân dezamăgit chiar de oameni în care chiar credeam. Însă rămân acel tip cu umor. Ştii tu, acela care te face să râzi, chiar dacă în el se afla atâtea săgeţi otrăvite. De ce? Ştiu doar atât: rănile mi se vindecă la fiecare zâmbet inocent. Un zâmbet clădit de mine. Este acea mulţumire sufletească pentru care mă lupt zilnic. Rămân cu o dilemă: Să arunc prosopul? Rămân oamenii cu intenţii “bune”, care au o “armă” la spate şi în orice moment de rătăcire te pot mânca precum şacalii. Hăh… Şi am ajuns să nu ne mai susţinem nici persoana iubită. Să le dăm acel strop de curaj pe care NOI ar trebui să le-o dăruim, ci nu străinii. Ci apoi, ne mirăm de ce pierdem tot ceea ce avem mai drag. Închei cu o întrebare: Mai merită a fi bun într-o lume atât de crudă?

4 thoughts on “Confesiunea celor buni

  1. O intrebare pe care mi-o adresez zilnic. Raspunsul e mereu acelasi: da. Merita. Altfel nu as mai fi eu, as simti ca m-am vandut pe bani putini, mi-as pierde eul interior care imi este atat de drag si alaturi de care nu ma plictisesc niciodata. Asa ca, da, TREBUIE sa fim buni.

  2. Se merita , se merita .. Daca n-am avea puterea sa fim buni ce s-ar alege de toate visele noastre si de cei care ne inconjoara ? Mai bine sa emanam noi bunatate si poate asa se molipseste lumea aceasta de la noi. Nu ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s