The jungle of the Bucharest

În perioada 16-20 mai, este ceva târg educaţional cu liceele Capitalei la Palatul Copiilor. Adică, liceele îşi vând pielea cât se poate mai bine. Unele reuşesc, altele nu, ca deh, nu toţi avem talentul vrăjelii. În drum spre târg, un specimen de fufă cheamă nu unul… nu doi, ci 5 hăndrălăi. Panaramă la ea acasă într-un autobuz cu un aer stătut şi care se zgâlţâia pe gropile Patriei mai ceva decât doi tineri ce fac dragoste într-un pat de 100 de ani vechime (Doamne ajută, n-am avut parte de vreo specie transpirată de om, chiar dacă era destul de aglomerat): muzica dubstep, nivel ridicat de zgomot şi multă prostie. Mai eram şi într-un grup. Coborâm din autocar. O maimuţă din cei cinci magnifici face o tentativă eşuată de parkour p-acolo. Păcat că a arătat precum un babuin frezat care şi-a primit un şut intre buci, lipsind doar acele interjecţii specifice. No, bine, derulăm episodul din interior, doar am primit enşpe sute de mii de pliante, de la fel de fel de licee intergalactice şi câştigătoare de premii care mai de care mai strălucitoare, dovada, un liceu de pe acolo (menţionez faptul că nu m-am omorât să reţin numele alea, aşa că îi zic liceul X.) şi-a adus palmaresul, de parcă s-a mutat echipa Stelei la Palatul Copiilor. După ce ies din jungla intergimnazială. Ajungem în Parcul Copiilor, ăla a lui Piedone, shaormarul super-erou. Restu’ s-au dat pe toboganele alea. P-acolo am văzut că… mai avem ceva din copilul imatur din noi, dar şi că unii s-au maturizat înainte de vreme, un exemplu aş oferi chiar fufa menţionată la început, care stătea cu aia 5 hăndrălăi, golani unul şi unul. Culmea este, aceste specimene ce n-ar merita nici măcar un scuipat între ochi sunt foarte adoraţi printre felinele de sex feminin prin felul lor de-a se purta şmechereşte. Grotesc. E doar un purice într-o mare de specii dintr-a sa familie. Derulez puţin, mă duc să îmi cumpăr, ca tot cetăţeanu’… o cola. Cumpăr eu o cola, mă opresc 3 fete. Urmează dialog:

– Auzi, băiatu’, ce scrie pe etichetă? *eu caut nedumerit p-acolo*
– Păi, nu scrie nimic. *cele 3 care au speriat Sudul se apropie de mine, Dumnezeu există, căutam noi şi…* Oh, îmi pare rău, nu e nume, ci doar “prietena”… Şi am plecat. (Menţionez că nu ştiam de faza împărţirii sucului cu X sau Y persoană. Jur, ăştia numai ştiu cum să mai profite lumea de noi.)

Derulez povestea, n-am ce povesti, plecăm spre şcoală. Bâlciu’ asta s-a terminat, mi-a ajuns ce-am văzut azi. Veni, vidi, pleni în Bucureşti, zis.

Trei dileme, partea I.

De obicei, am puterea de a înţelege multe situaţii în acest labirint numit viaţă. Dar, ca orice om de pe această Planetă, sunt situaţii care sunt dincolo de înţelegerea mea şi a multora dintre voi. Încep o serie pe acest blog cu lucruri ce nu şi-au găsit răspunsuri…sau pe care nu le-am găsit eu până acum.

  • Prima dilemă: De ce ne sacrificăm fericirea personală pentru cealaltă persoană?

Mi-e greu să înţeleg cum de putem îndepărta fericirea, un sentiment greu de găsit şi paradoxal deloc preţuit de multă lume. De ce ne urâm atât de mult? Acest sacrificiu… Nu este dovada de prietenie adevărată. Este pur masochism.

  • A doua dilemă: De ce, după atâtea dezamăgiri personale, nu încetăm să visăm imposibilul?

Normal, trebuia să avem acea numită “doza de realism”. Am observat la unii prieteni (predominant de sex feminin, nu, nu sunt misogin, nici sexist, ci este pură observaţie) că se amăgesc mai tare după un episod trist, gen o despărţire… Ne dorim 3 lucruri perfecte la o persoană, însă viaţa ne dăruieşte doar două lucruri. Vorba lui Chimie:

Viaţa mea e barbut, vreau mai mult şi mai mult
E vorba şi de statut şi în primul rând dă-mi mic-ul…

  • A treia dilemă: De ce există frică de a trece la un alt nivel în relaţia cu un bun prieten?

Am auzit mereu texte genu’: “N-aş vrea să stricăm prietenia” sau “Suntem doar prieteni”, cu scopul de a refuza politicos un prieten. Dar de fapt, îl “aruncaţi” pur şi simplu într-o suferinţă cumplită. Mai bine îi spuneţi că nu îl placeţi de niciun fel. Oricum, finalul este mai mereu acelaşi: The friendship is over. Unul sau celălalt se va simţi prost după acest episod şi se va alege praful, deci… încearcă să rişti un pic, s-ar putea să găseşti acea multrâvnita fericire…
Nu încerc a schimba mentalităţi, vise sau vieţi, ci încerc a înţelege firul şi cursul vieţii. Încerc să mă apropii de un echilibru în această lume atât de simplă, dar pe care o complicăm atât de mult…

O ultima dorinta


Draga mea rază de soare,
Deşi inima încă mă doare,
Doar prin foaie mai am voinţă,
Să îţi şoptesc din a mea fiinţă.

Zâmbetul să nu-ţi piară,
Inima să nu te doară,
Ochii tăi să strălucească,
Fericirea să ţi le iubească.

Să nu-ţi ofilească părul,
Să nu te macine dorul,
Să nu pleci către o goană,
Să îmi uiţi a mea persoană.

În obraji să nu îţi plouă
Două,trei picături de rouă
Să nu te-afunzi în suferinţă
Într-un tramvai numit,dorinţă.

Masca fericirii tale încă mă fură,
Sub clar de lună,sufletu-mi murmură,
Melancolie adâncă,amintirile dăinuie,
Sub o imensă haina pufoasă argintie.

Umbra de sentimente

Îţi aud dulcele tău cântec,
Te aud,te admir,înghit în sec.
Steaua din ochii tăi răsare,
Viaţa mea e plină de culoare.

Părul tău,un ocean mătăsos,
Vocea ta,un cântec duios,
Parfumul trupului tău dezirabil
Nu îl pot avea,nu sunt abil.

Mă atingi cu a ta dulceaţă,
Cea ce mă trezeşte la viaţă,
Amor nebun,sufletul-mi doreşte,
Sunt doar o umbră ce te iubeşte.

Vreau să mă vezi măcar o dată!
Sunt stins! Nu te voi avea vreodată.
Acopăr lacrimile într-un nor de ceaţă,
Căci văd în tine o inimă de gheaţă.

Singur in doi

Sunt o frunză palidă,bătută-n vânt,
Ce zâmbeşte ca un pribeag cărunt,
Resemnat, căci iubirea ce doar eu caut,
E un mit. Fantezistă, ca liedul unui flaut.

Mă hrănesc doar din a mea ură,
Ce scuipă venin dintr-a mea gură,
Merg prin întuneric, e un vis feeric,
E imaginea propriului suflet coleric.

Am doar un pix,o foaie şi ambiţie,
Să fiu lucid într-a mea condiţie,
Nu vreau faima, că nu-mi va fi bine,
Căci voi fi prădat de iubirea de sine.

Tot ce-am iubit, s-a îndepărtat,
Ca o ploaie de vară, atât a durat,
Am lăsat dragostea într-o poezie,
Am combinat-o cu ura într-o elegie.

Resemnare

Fugi de ea. Nu eram ceea ce acum sunt.
Iubirea m-a călăuzit, acum sufăr crunt
Cuvântul mă poartă, îmi scriu cu sânge
Iubirea sinceră. Îngerul din ea o plânge.

Gânduri. Sentimente. Speranţe deşarte
Farmecul, buzele ei moi, rămân gravate.
Cât am făcut-o să plângă. Îi ardeau obrajii.
Nu meritam zâmbetul ei. Era împotriva firii.

Amară-i singurătatea. E umbra iubitului
Ce i-am zâmbit. Sunt pe aripile vântului
Ce m-a aşezat în braţele tale odinioară
Cade. O să închidă ochii şi o să moară.

Interior

În spate, sunt jocuri de culise,
În interior, un atelier de vise,
Încerc să îţi spun cât te iubesc,
Văzând chipul tău, incremensc.

Mă chinui, dincolo de cuvinte,
Să-ţi spun ce sufletu-mi simte
Eşti o fantezie, pură poezie,
Persoana ta, numită inspiraţie.

În minte, sentimente-mi curg,
Toate mi se pierd intru amurg
N-aştept o minune sau speranţă,
Nu te voi avea în această viaţă.